Ho Ho Ho (2009)

Asa cum va spuneam acum ceva timp, nici n-a venit bine frigul si deja avem de-a face cu o adevarata avalansa de filme cu specific festiv. V-ati obisnuit deja cu filme precum Singur acasa sa fie difuzate in fiecare an de Craciun. Reteta o stim cu totii: un copil simpatic, niste raufacatori, mosi craciuni si bineinteles amuzament si zapada din belsug. Filme din astea s-au facut peste tot in lume, mai putin la noi. Dar iata ca cinematografia romaneasca ne aduce iarna asta prima productie de Craciun cu adevarat impresionanta. Va spun sincer, nu ma atrag in mod deosebit filmele astea, mai ales ca sunt atatea, dar Ho Ho Ho mi-a placut pe bune.

Povestea are tot ce are nevoie ca sa creeze o comedie savuroasa si o veritabila aventura de sarbatori. Horatiu (Bogdan Iancu) are 8 ani si crede cu tarie in existenta mosului. Mama lui, Carmen (Alina Chivulescu), in ciuda faptului ca are singura grija de baiat, isi doreste ca acesta sa aiba un Craciun de neuitat si hotareste sa ii daruiasca o zi petrecuta la mall. Dar ziua linistia se transforma intr-o aventura in momentul in care Horatiu se pierde de mama lui si da peste Ion(Stefan Banica Jr), un hot deghizat in Mos Craciun care comitea un jaf chiar in acel moment. Baiatul este convins ca Ion este adevaratul Mos si se tine scai dupa el. Daca la inceput pungasul nu-l putea inghiti pe copil, in final prinde drag de el caci acesta ii aduce aminte de familia sa.

Ho Ho Ho este condimentat cu personaje care mai de care mai variate si interesante, de la banda de hoti alcatuita din tantalai, pana la paznicul (Pavel Bartos) cam aiurit si un pic cam prea plin de el. Filmul are de toate: povesti triste despre familii destramate, un diamant pretios mult ravnit de catre talhari, tipul rau care devine intre timp bune,o dacie rablagita si nelipsitele cadouri si colinde. A fost regizat de Jesus del Cerro iar filmarile au avut loc in plina vara. Timp de patru saptamani, toti actorii s-au infololit in haine groase jucandu-si rolurile printre fulgii de zapada artificiala. Rezultatul este o poveste de iarna cat se poate de credibila si foarte bine jucata.

Planet 51 (2009)

Multe au mai fost pe anul asta, putine au mai ramas! De filmele de animatie se discuta, bineinteles. Cel mai nou proiect de acest gen este “Planet 51″, o ecranizare ce doreste a fi invadata de realitate in fictiv. Cum adica? De aceasta data, nu omenirea este tinta unei farfurii zburatoare cu chef de calatorii, ci oamenii ajung in alt spatiu din devotamentul pentru stiinta si cunoastere pe acest domeniu. Chestiunea ce ma face sa-i rapesc din oarecarea originalitate pe care filmul ar putea-o dobandi, este ca prin 2007 a fost lansat si “Terra” sau “Battle for Terra”,  o animatie ce surprinde ideatic ceea ce astazi s-a adus pe micile ecrane prin “Planet 51″. Pentru asta, un punct in minus! Pentru vocile actorilor, nota creste considerabil: Dwayne Johnson, Jessica Biel, Justin Long, Garry Oldman si Seann William Scott. V-am facut macar un pic curiosi? Stati sa vedeti ce urmeaza:

Lem este un adolescent model. Fire ascultatoare si inteligenta, pasionat de astronomie, va obtine (intr-un final) jobul mult-visat: cel de asistent la centrul astronomic. Nimic special, doar ca… Terra noastra e cam departe de ei, astfel ca locuintele lor sunt pozitionate undeva mai departe de noi. De-un verzuliu intepator, creaturile sunt accesorizate si de un anumit numar de antene.

Dupa ce-si vede ziua realizata, micul extraterestru isi mai doreste doar atentia lui Neera, vecina pe care o indrageste in taina. Dar asta va reusi mai incolo, caci intr-o buna zi, spatiul le este invadat de un intrus demn de temut: un astronaut trimis de oameni pentru a investiga locurile. De aici, totul decurge anapoda pentru micutii extraterestri caci vor fi convinsi ca gigantul nu a venit cu ganduri de pace. Dimpotriva…

Scazand, dar si adunand, am ajuns la 7. De fapt, ar fi un 6,5, dar pentru poantele inspirate si anumite personaje, m-am induplecat la rotunjit. Robotelul mancator de pietre este de-a dreptul adorabil, iar astronautul Captain Charles, interpretat de Dwayne Johnson este realmente verosimil in rolul americanului care pare a le cunoaste pe toate. Ce amuza serios? Datorita conotatiei fabulistice pe care filmele de animatie o au, mica comunitate de extrateresti poate fi usor comparata cu traiul unui satuc izolat de lume. Acolo, impactul mass-mediei si al televiziunii produce adevarate furori si atacuri de panica, ca si momentul in care se afla de existenta dusmanului pe micuta lor planeta. Pe final, trebuie sa va impartasesc si-o replica foarte misto pe care amicul lui Lem o rosteste la momentul in care il surpinde pe astronautul Charles gol-pusca: “That’s a funny place for his antena!”

The Blind Side (2009)

Sa ne gandim un pic: cine si-ar rupe mare parte din timp pentru o cauza nobila? Sau, cine si-ar imprumuta familia unui necunoscut? Raspuns: un om. Da, bine, dar ce om? Ca pe foi de analize, suntem cu totii oameni. Diferenta abia acum soseste: sufletul, particula de viata si sentiment din noi. Un suflet frumos are cu siguranta si adevarata Leigh Anne Tuohy, o eroina nu doar pe marile ecrane, ci chiar una reala din zilele noastre. Astfel ca nu ar trebui sa va uimeasca ca desi pelicula este inspirata din cartea lui Michael Lewis (“The Blind Side- Evolution of a Game”), mai exact, partea cu povestea lui Michael Oher, scenariul dar si intamplarile baiatului apartin unui caz real. Interpretat de Quinton Aaron, adolescentul reuseste sa te convinga de rolul pentru care intra in joc, iar Sandra Bullock, desi nu-mi pare destul de usor sa intri in pielea unui personaj actual, face un rol de exceptie.

Leigh Anne Tuohy are motive bine intemeiate pentru care sa fie recunoscatoare vietii: o familie frumoasa (un sot model si doi copii reusiti) si o situatie materiala excelenta. Si probabil femeia considera ca nimic nu i-ar mai putea schimba rutina ori modul in care priveste in jurul ei.

Niciodata nu e tarziu pentru a crede in cineva, asta ii demonstreaza Big Mike, un adolescent supraponderal ce devine coleg de scoala cu fiul ei mai mic, S.J. Vazand ca baiatul nu are unde sa stea peste noapte, Leigh il gazduieste pentru o seara in casa ei. Cel putin, asta isi propune in prima instanta. Dar pentru ca Michael, cu serioase traume din copilarie dar si cotat cu un coeficient de inteligenta destul de mic, pare a avea probleme mai serioase decat lipsa unei locuinte, femeia decide sa-l ia sub aripa ei protectoare, cu orice risc, dar si pret. Astfel, nu mica ii va fi mirarea atunci cand va descoperi ca baiatul are alte aptitudini decat cele investigate, dar isi si descopera o pasiune pentru sport, mai exact, pentru fotbalul american.

Ma bucur ca desi anul 2009 imediat se incheie, am avut sansa sa vad un film atat de bun. Subiectul, personajele, actiunea, cadrele, totul se afla intr-un echilibru perfect. Nu ai sa vezi exagerari plasate strategic in scenariu, puncte culminante mult prea dramatice si nici rasturnari de situatie gratuite. Sandra Bullock, desi a mai avut un rol bun intr-un film slabut anul acesta in “All About Steve”, in “The Blind Side” poate fi admirata in toata splendoarea. Curaj, indarjire, empatie, inteligenta, charisma- pe toate le-a adunat pentru acest rol. Cred ca adevarata Leigh Anne Tuohy este mandra sa vada cine ii imita comportamentele prin cinematografe. Iar pozele de final, in care apar adevaratii oameni din spatele povestii iti vor lasa un zambet pe buze, numai bun pentru un final de film. Deci, dragii mei cititori, dar si colegi, “The Blind Side” este alegerea ideala si pentru azi, dar si pentru maine.

Post Grad (2009)

Tineri absolventi din toata lumea, uniti-va! Nu de alta, dar povestea lui Ryden Malby sigur va suna familiar fiecaruia dintre voi. Schematic vorbind, facultate=job. Si nici nu prea job=facultate. Adica, daca urmezi cursurile unei facultati, te descurci admirabil si mai jonglezi si c-o bursa, toate aceste chestiuni nu-ti asigura un loc de munca stabil; asta sa nu mai vorbim despre platit bine ori ceva picat exact prin sfera ta de interes. Altfel, nici jobul nu-ti poate solicita diploma unor studii superioare, decat in cazuri particulare (dezvoltarea carierei, promovare in functie). Buuuun! Pentru adolescentul aflat in dificultati de adult, o avem pe Alexis Bledel (Rory din “Gilmore Girls”), iar de pe baricada sustinatorilor maturi (familia) pe Michael Keaton, Carol Burnett, Mary Anne McGarry si un pic din J. K. Simmons. Dar totul a inceput cam asa:

Ryden Malby asteapta aceasta clipa cu nerabdare inca de cand era mic copil. Constincioasa, rabdatoare dar si increzatoare in propriile forte, momentul mult-asteptat a venit: absolvirea colegiului urmata de aplicarea la jobul ei de vis, o editura consacrata din L.A. Sustinuta de iubitul Adam, dar si de familia ei trasnita, un tata prost-inspirat in afaceri, o bunica ipohondra si un fratior excentric, Ryden este nerabdatoare sa-si inceapa viata de adult.

Inchiriaza un apartament, isi cunoaste vecinul seducator, dar… nu obtine jobul. Dezamagita dar si luata prin surprindere, se vede nevoita sa gaseasca alternative pentru a se descurca cu noul statut de neangajata. Poate din aceasta cauza, va incurca si borcanele intre timp…

Lui “Post Grad” ii este atribuit un scenariu realist, o poveste smulsa din filele unui C.V aglomerat in diplome, dar bantuit de lipsa crasa de experienta a candidatului. Pacat de scenele stupide si unele replici rasuflate care ii cam stirbesc din vizibilul potential. Si nu uit nici de aspectul cliseatic in care filmul pare captivat inca din primele momente din care ii poti intui actiunea. Dar, hei, multe-s rele, putine-s si bune: bunica Maureen este fenomenala atunci cand doreste sa faca o investitie pentru viitorul ei mai putin.. viu (un sicriu). Si cum circula ea insotita de familie ce-i duce cu multa sarguinciozitate masivul tub de oxigen.  “Post Grad” e biletul unei achizitii amuzante.

The Hurt Locker (2008)

Avatar (2009)